Visăm să schimbam lumea cu sclipirea minții, să facem bani și să câștigăm notorietate.
Calea de la idee la succes este lungă, grea și costisitoare. Drumul de la idee la prototip este scump și de cele mai multe ori, steril; de la prototip la producția de masa poate sa dureze enorm, uneori peste timpul de viată al produsului final. Proiectarea pentru modelul Dacia de peste cinci ani a început deja. Perioada în care cheltuielile încep să se acopere și banii să vină, în sfârșit, este amenințată permanent de replicatori.
Pare greu, pare imposibil. Statistic vorbind, aproape că este. Din fericire unii oameni au resurse inepuizabile din singurul combustibil care poate susține acest efort: pasiunea, entuziasmul. Inovație înseamnă înnoire, noutate, schimbare. Inovație nu înseamnă sa deschizi o cafenea pe Decebal. Partea mercantila vine și ea spre sfârșit. La început e partea magică, e ideea, e strălucirea; e valoarea adăugată pe care tu o poți aduce pe lume.
Inovăm în fiecare zi, uneori fără să observăm. Gândim soluții noi, abordări noi, strategii noi.
Asta înseamnă inovație. Chiar noua ta propunere de organizare a echipelor poate schimba lumea. Trebuie doar să observi, sa înțelegi asta și să îndrăznești să împingi ideea. O să vezi mai târziu cum idei mult mai trăsnite au schimbat lumea. Semnul acesta J îți spune ceva?
Se spune că nevoia te învață şi, probabil, multe invenții își au originile in masa de probleme nerezolvate încă, cu care oamenii se întâlnesc zilnic.
Cum e in industria software?
Probabil industria cu cel mai mare nivel de creativitate este cea software. Am început ca programator și știu asta.
In vremurile de început, in anii 90, instrumentele de lucru erau foarte puține, programarea în sine se făcea in medii similare editoarelor de text simple.
Îmi amintesc de multele nopți albe, în care algoritmii refuzau să livreze rezultatele corecte, de frământarea minții in căutarea codului corect. De efortul pe care trebuia sa îl faci pentru a gestiona corect și a documenta sistematic zeci de mii de linii de cod într-un mediu în care una din putinele facilități era cea de căutare.
Nimic nu se compară cu victoria pe care o simți când o funcție sau o procedură rulează corect. După care vine munca de optimizare, de plasare in contextul mare al aplicației si de testare intensivă. Fiecare rutină scrisă este deosebită, fiecare a doua zi este mai bună, ești mai bun, biblioteca ta de cod este mai mare. Era foarte important să cunoști algoritmi, să fi trecut prin teoria jocurilor, să înțelegi teoria sistemelor şi să cunoști in detaliu sistemul cu care lucrezi. O cunoaștere superficială a mediului de dezvoltare poate însemna un randament foarte prost. Riști sistematic sa dezvolți instrumente care sunt deja implementate si optimizate. Lipsa bazei matematice te împiedica să dezvolți cod elegant si rapid.
Calea până la nivelul ăsta a fost lungă si grea. În 1990 nu existau cărți de programare in limbajele noi. Internetul nu exista atunci. Existau doar câteva sisteme accesibile prin telefon, BBS - Bulletin Board System - acesta este un computer pe care se folosește un anumit tip de software care, folosind o baterie de modem-uri, permite utilizatorilor sistemului să se conecteze prin telefon și să se log-eze într-un sistem folosind un program de tip terminal. Odată ce un utilizator este conectat la această rețea, acesta poate încărca sau descărca programe și date. Așa am reușit sa descarc primele cărți de programare. Una foarte draga mie a fost “The Art of C Programming”, fiecare capitol începea cu un citat din “Alice in tara minunilor” care se potrivea splendid cu conținutul. Nu vă puteți imagina ce facturi telefonice obțineai după ce te conectai o oră în altă țară cu o rata de 9.600-12.400 bps ca să poți descărca o carte. Pentru cei mai tineri poate părea ciudat. Astea erau vremurile. Își imaginează cineva lumea fără Internet, fără Google? Să nu mai vorbim de Facebook. Era lumea Gopher, 1991.
Una din cele mai importante cărți de algoritmi era aproape imposibil de găsit in 1992, atunci am trăit o experiență de neuitat. Un coleg mai mare mi-a spus că la metrou la Universitate, unde se vindeau cărți pe scări, exista un bătrân care era student la a șaptea facultate și care, ca sa scape de consoarta necăjită de eterna studenție, are cu el toate cărțile de căpătâi aduse in rucsac. Deși suna puțin abracadabrant, am mers și am avut surpriza să îl întâlnesc. A fost amabil si mi-a împrumutat cartea pentru două zile, timp suficient sa o xeroxez. Omul era absolut impresionant. Dacă mai trăiește, îl salut și îi mulțumesc.
Inovația în IT, prin excelență, este în rutina zilnică.
Nu vorbesc aici de o categorie nefericita de așa-ziși programatori, care se cred programatori fără să știe un milimetru de matematica sau fără să fi studiat algoritmi vreodată. Din păcate știu doar să creeze două tabele, unite printr-o relație, să deseneze o formă prin care se introduc date și să scrie un raport. No problem. Toate industriile au lăutarii lor. Îmi pare rău pentru ei. Nu au viitor. Inflația de astăzi alimentează o masă supradimensionata de oameni. In câțiva ani lucrurile se vor regla.
Pentru cei care știu ce fac; absolvenții de matematica, automatica, cibernetica sau altele, programarea este exotica, creativa, provocatoare si unica. Fiecare linie de cod are o latura poetica, are drepturi de autor si are viața ei.
Poate de asta, domeniul IT are cea mai mare expunere la drepturi de autor si cele mei multe procese in justiție. Codul scris este prin excelență inovație, este al tău și trebuie protejat.
Cum deosebești inovația de rutină?
Inovația plutește in jurul tău. Poți să o înțelegi? Simți când un programator a scris un algoritm care poate schimba lumea? Îl recunoști?
Ia orice invenție si vezi că este in primul rând simplă.
Gândește simplu. Coerent. Explică-i mătușii tale într-o fraza. Nu te feri de clișee. Ideea de a putea sa explici mătușii într-o fraza poate părea infantilă. Gândește altfel. Dacă vei avea ocazia să schimbi doar câteva cuvinte cu un potențial investitor. Te gândești atunci?
Inovația, ca idee primară, e provocată sistematic de realitate si adaptată la nevoile ei.
Nu deveni atașat de ideea ta. Las-o sa crească. Să cunoască oameni, să se adapteze, așa cum face un părinte cu copilul său . Ce ai văzut inițial poate sa rămână mult in urma unui produs senzațional.
Tu ai creat. Dacă vrei sa păstrezi pentru tine e una. Dacă vrei sa ai succes trebuie sa faci compromisuri. Cu tine. Cu orgoliul tău. Fii viu. Fii empatic. Fii pregătit.
În același timp, există lucruri pe care simți că nu trebuie să le schimbi. Luptă pentru ele până la capăt. Până realitatea te convinge că sunt bune sau că, musai, trebuie abandonate.
Adaptează, încearcă. Poartă-te cum te-ai purta cu un foc aprins de tine. Câte puțin. Cât trebuie. Când trebuie. Fără exagerări. Fără limitări. Invenția ta e vie!
Nu te poți opri, nu poți face pauze. Viața ta are un ritm nou.
Nu începe cu cheltuielile. Ideea buna e ca o mână bună de cărți. Încă mai poți sa pierzi sau poți sa câștigi foarte puțin.
Cu cine vorbești de invenția ta? Când o lansezi unde? Cât timp crezi că ai în fața replicatorilor? Care este timpul de viată al ideii tale? Depinde ea de alți factori? Exista o fereastră de oportunitate? O valorifici? Ce fac alții?
Patentele
Așa cum scriam mai sus, copiatorii, sau, cum li se spune in industrie, replicatorii pândesc toate produsele de mare succes si încearcă să scoată imitații rapid, încă în timpul de viață al invenției. Procesul de certificare si înregistrare al unui patent prezintă provocări legale si financiare maxime.
Nivelul de descriere si complexitatea de care este nevoie pot fi anevoioase dar, in cazul unei probleme, tot acest efort va fi răsplătit din plin, titularul brevetelor de invenție va controla in mod exclusiv utilizarea lor, până la expirare, după care devin proprietate publică.
Brevete de invenție, mărci, desene si schițe pot fi înregistrate la OSIM (www.osim.ro) asigurându-se astfel protecția autorului pe teritoriul României. Pentru protecție la nivel global trebuie să luați in calcul sume care pot ajunge la milioane de dolari.
Să ne și amuzăm
Am căutat cu Google cele mai amuzante exemple de invenții, le reproduc mai jos:
Zâmbăreții - Yellow Smiley Faces
Oamenii ridicol de bogați din spate: Bernard și Murray Spania
Profit estimat: $ 500 Milioane
De multe ori când comandați mâncare pentru acasă vi se livrează produsul intr-o pungă de plastic de culoare albă. La exterior este o fata zâmbitoare galbenă, zâmbind înapoi la tine, încurajându-vă: "Have A Nice Day!". Iei mâncarea și stai în fața televizorului pentru a găsi aceeași “smiley” aiurit rulând pe un anunț Wal-Mart. Acum imaginează-ți că tatăl tău este cel care a produs pentru prima dată această imagine de renume mondial. Imaginează-ți în continuare cât de supărat ai fi dacă tatăl tău nu ar fi înregistrat marca și a făcut doar un profit de 45$ pentru pictogramă. Aceasta este povestea vieții lui Charlie Ball.
În 1963, tatăl său, Harvey, a adus primul pictograma pentru marketingul clientului companiei sale, Mutual Life Insurance. Doar că, banii pe care Ball i-a făcut vreodată din schița simplă, au fost o sumă de doua cifre în dolari la client.
Deci, cine a făcut toți banii de pe simbolul strălucit de simplu? Doi frați, Bernard si Murray Spania, care au înțeles potențialul încă nevalorificat al lui “Smiley”. Punctul culminant a fost atins în 1971 și s-a diminuat după un an și jumătate, dar a fost suficient timp pentru a face o mulțime de bani - 50 milioane de dolari. Spania a deschis primul Dolar Express in anii '80, unde au continuat să vândă „Smiley”. În 2000, au vândut lanțul pentru 500 de milioane $.
iFart App
Persoana ridicol de bogată în spatele ei: Joel Comm
Profit estimat: $ 400K
Undeva, în mintea sordidă a lui Joel Comm, a apărut ideea aplicației iFart. El chiar a crezut că oamenii ar plăti pentru aplicația iFart si o vinde cu $ 0.99. Cel mai ciudat este că, într-un mod bizar, chiar a avut dreptate…
Ideea sa a ajuns peste tot în mass-media și, cele 26 de zgomote de gaze, au avut un real succes. Aplicația a fost descărcată de 113,885 în primele două săptămâni de la lansare.
Joel susține că aplicația sa a făcut până în prezent mai mult de 600.000 de download-uri și compania sa, Infomedia, a primit in jur de $ 400K până acum.
Oamenii care s-au îmbogățit de pe urma invenției accidentale
Harry Coover: Super Glue
Cel mai amuzant lucru din spatele descoperirii celui mai popular lipici din lume este că, de fapt, el a fost făcut din cauza eșecului unui experiment realizat de un chimist pe nume Harry Coover. La început, el a fost un experiment cu scopul de a face o lunetă din plastic, folosind un compus chimic – cianoacrilat. Experimentul a eșuat lamentabil și a ajuns să fie un adeziv super-alimentat numit "Super Glue". Acesta a devenit foarte popular și a vândut mai mult de 2 miliarde de produse până în prezent. Este probabil eșecul cel mai profitabil vreodată.
Robert Chesebrough: Vaselina
Născut la Londra, Chesebrough a început cariera ca un chimist care producea kerosen.
În 1859, a mers la câmpurile petroliere din Titusville, Pennsylvania, și a aflat de un reziduu numit "tija de parafină", care trebuia să fie curățat periodic de pe pompele de foraj. Muncitorii petroliști utilizau substanța pentru a vindeca tăieturi și arsuri. Chesebrough a luat mostre de tijă de parafină înapoi la Brooklyn, a extras un produs ușor de utilizat, și a început fabricarea medicamentului numit de el, vaselină.
Comments
Post a Comment