Un post pentru cei mai mici sau mai veseli dintre noi!
Scena clasică 
Castel, coridoare reci, o regină ușor prea sigură pe ea și o oglindă care are energia aia de „știu eu mai bine”. Regina se apropie, își aranjează coroana (puțin prea hotărât), și întreabă ritualic: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?”
Schimbăm doar decorul
Castelul devine bucătărie + cafea, coroana devine un hanorac, iar oglinda… e telefonul. Și întrebarea e ceva de genul: „ChatGPT, zi-mi rapid o descriere pentru articol… dar să sune natural, te rog.”
Dacă stai să te gândești, AI-ul chiar seamănă cu oglinda aia. Nu pentru că ar fi „magic” (deși uneori pare când îți scoate o idee bună fix când îți crapă capul), ci pentru că funcționează ca un obiect care iți răspunde. Îi pui o întrebare, îți dă un răspuns. Și, foarte important, îți dă un răspuns cu o voce care sună sigură pe ea — genul de siguranță care te face să zici „ok, deci așa e”.
Doar că aici vine partea amuzantă (și utilă), nici oglinda din basm nu era chiar „adevărul absolut” în sens filozofic, și nici AI-ul nu e. Oglinda îți dădea răspunsul la întrebarea pusă, în cadrul jocului ăla de putere și obsesie. AI-ul face ceva asemănător, doar că în loc de vrăji are un munte de texte în spate și un talent impresionant de a formula frumos.
Și uite cum se întâmplă confuzia: noi, oamenii, avem o slăbiciune pentru lucrurile care răspund repede și convingător. Oglinda era rapidă. AI-ul e și mai rapid. Oglinda vorbea „cu autoritate”. AI-ul poate suna ca un profesor, ca un prieten, ca un consultant, ca o bunică super zen sau ca un comentator de internet care a citit trei articole și acum știe tot. În ambele cazuri, tentația e să crezi că, dacă sună sigur, sigur e și corect.
În basm, regina cade în capcana asta: tot revine la oglindă nu ca să înțeleagă realitatea, ci ca să-și confirme o neliniște. Azi, noi facem același lucru când întrebăm AI-ul cu energia de: „spune-mi că ideea mea e bună”, „spune-mi că o să iasă”, „spune-mi că nu greșesc”. Și AI-ul, fiind politicos și orientat pe „hai să te ajut”, poate să-ți răspundă într-un fel care te face să te simți mai ok. Nu pentru că te minte intenționat, ci pentru că reacționează la ce îi dai: ton, context, formulare, așteptări.
AI-ul e o oglindă care reflectă întrebarea, nu destinul
Dacă întrebi vag, primești vag. Dacă întrebi cu nervi, primești un răspuns care parcă îți ține partea. Dacă întrebi ca un detectiv, primești un răspuns mai riguros. Și dacă întrebi ceva greșit (dar cu încredere), AI-ul poate să-ți dea un răspuns greșit… tot cu încredere. Asta e partea în care oglinda basmului era, culmea, mai „dură”: te lovea direct cu „nu ești tu”. AI-ul, în schimb, poate să-ți zică „hai să explorăm împreună”, ceea ce e drăguț, dar nu e același lucru cu „am verificat în piatră”.
Și aici apare mica morală, fără să devină le
cție de morală: dacă vrei ca oglinda să fie utilă, trebuie să schimbi întrebarea. Regina întreba mereu „cine e cea mai…”, adică o întrebare care cere verdict și competiție. În lumea noastră, întrebările care te salvează de „oglinda care te ia de bun” sunt din alt film: „Care sunt riscurile?”, „Ce ar putea fi greșit aici?”, „Dă-mi o variantă pro și una contra”, „Ce detalii îți lipsesc ca să nu ghicești?”, „Ce ar spune cineva care nu e de acord cu mine?”
Când pui astfel de întrebări, AI-ul se transformă din „oglindă de validare” într-un fel de partener de gândire. Nu te încoronează, nu te dărâmă, ci te ajută să-ți vezi ideea din mai multe unghiuri. E ca și cum oglinda din basm, în loc să dea un singur verdict, ar zice: „Ok, regină, înainte să ne apucăm de panică, vrei și un top 3 cu motivele pentru care ai putea să exagerezi?” (Aș plăti să citesc versiunea aia.)
Și mai e ceva: oglinda din Albă ca Zăpada era un obiect singular, într-un castel. AI-ul e peste tot și, sincer, e foarte tentant să-l folosești ca pe un scurtcircuit: „spune-mi repede”, „rezumă-mi”, „scrie-mi”. E minunat pentru idei, structură, variante, formulări. Dar dacă îl tratezi ca pe „adevărul final”, riști să ajungi fix în poveste: nu cu măr otrăvit, sper, dar cu decizii luate pe un răspuns care suna bine.
AI-ul nu e oglindă magică - e oglindă cu post-it-uri
Te ajută să te vezi mai clar: îți aranjează ideile, îți pune ordine în fraze, îți dă alternative. Dar tu ești cel care decide ce e real, ce e bun și ce merită verificat. Dacă îl folosești cu un pic de curiozitate și un pic de spirit critic, devine un ajutor simpatic. Dacă îl folosești doar ca să-ți confirme fricile sau orgoliul… ei bine, povestea aia cu regina era scrisă cu un motiv.
Comments
Post a Comment