În România, există o relație aproape mistică între prețul combustibilului și prețul tuturor celorlalte lucruri. Motorina mai urcă cu un leu, iar dintr-odată se scumpește roșia, țeava, punga, găleata, șurubul, detergentul și, probabil, la nevoie, și aerul condiționat de pe Marte. Explicația vine de obicei gravă, aproape religioasă: transportul, dom’le . Numai că, atunci când pui calculatorul lângă tragedie, tragedia se supără. Hai să luăm un exemplu simplu. Un camion greu, încărcat serios, pe 300 de kilometri. Ca să nu fim acuzați că idealizăm industria, nici măcar nu folosim cifrele bune din testele recente, unde capetele tractor moderne au coborât pe la 21–29 l/100 km. Luăm o ipoteză mai grasă, mai românească și mai generoasă cu lamentația: 35 l/100 km . Asta înseamnă 105 litri pentru 300 km. Dacă motorina se scumpește cu 1 leu/litru , costul suplimentar al cursei este 105 lei . Atât. Nu 1.050. Nu 10.500. O sută și cinci lei.
Sună sofisticat, dar ideea este foarte omenească: când alegi între mai multe variante nesigure, nu contează doar cât ai putea câștiga, ci și cât de probabil este acel rezultat și cât valorează el pentru tine, în realitate . Asta este, în esență, teoria expected utility — utilitatea așteptată. În teoria deciziei, regula de bază este simplă: dintre opțiunile incerte, alegi varianta cu cea mai mare utilitate așteptată , nu neapărat cu cel mai mare câștig brut. Aici apare partea interesantă. Banii și utilitatea nu sunt același lucru. O sută de lei nu “se simt” la fel pentru toată lumea. Pentru cineva, sunt bani de cafea și benzină. Pentru altcineva, sunt exact diferența dintre „pot să respir luna asta” și „am o problemă”. Tocmai de aceea, încă din reflecțiile lui Daniel Bernoulli legate de paradoxul de la Sankt Petersburg, economia a început să trateze serios ideea că oamenii nu urmăresc doar suma maximă, ci valoarea trăită a rezultatului. Și aici începe lecția adevărată: în viață, în...