Și atunci, ce se întâmplă? E clar că diferența de preț e artificială. Cineva plătește pentru tine. O fabrică subvenționată de un partid-stat. Un râu otrăvit în Asia. Un muncitor plătit mizerabil. Un vapor care arde păcură și traversează oceanele ca să-ți aducă o piesă care va ajunge la gunoi în trei ani.
Noi nu mai gândim când cumpărăm. Am fost învățați că dacă un lucru e ieftin, e bine. Dacă e rapid, e mai bine. Dacă e convenabil, e perfect. Dar nimeni nu ne mai cere să gândim ce ar însemna să producem acel lucru noi înșine. Dacă am fi obligați să construim singuri o friteuză sau un mixer, am realiza cât de absurd este să plătim 120 de lei pentru ceva care conține metal, plastic injectat, motor electric, livrare, ambalaj și... profit.
Același fenomen îl regăsim și la mașini. Un automobil fabricat acum 70 de ani avea în manualul de utilizare instrucțiuni clare pentru schimbarea curelei de distribuție sau a garniturii de chiulasă. Astăzi, aceleași manuale conțin avertismente de tipul: "nu înghiți bateria de la cheia inteligentă". Adică, am trecut de la a încuraja reparația și înțelegerea mecanismelor, la a infantiliza utilizatorul și a-l face complet dependent de service și garanție.
Aceasta este esența economiei de unică folosință. Producem ca să aruncăm, nu ca să păstrăm. De aici apar toate absurditățile:
- Haine la 19 lei care se rup după a treia spălare.
- Tigaie „cu strat ceramic” care se zgârie de la prima lingură.
- Imprimantă care costă mai puțin decât un set de cartușe.
- Laptopuri „ieftine” care se blochează doar cu două taburi deschise.
- Frigidere care crapă fix când expiră garanția.
- Trotinete electrice care țin cât o pereche de pantofi sport.
Ne înecăm în mormane de produse ieftine și proaste, în timp ce plângem că prețurile cresc. Dar tocmai acest consum nesăbuit ne face vulnerabili. Trăim într-un război economic global, unde fiecare stat mare își protejează interesele strategice, mai ales în zone precum tehnologia, agricultura sau energia.
În fața acestor dezechilibre, alegerea de a cumpăra smart e o formă de apărare. În loc să cumperi 3 aspiratoare în 10 ani, ia unul durabil – da, poate de trei ori mai scump, dar care ține o viață. Branduri ca Miele sunt o lecție în sine: aspiratoare, mașini de spălat și uscătoare care vin cu garanție pe viață, construite să dureze 20-30 de ani, nu doi.
Totul pornește de la mentalitate. De la a înțelege că „ieftin acum” înseamnă „scump pe termen lung”. Că o roșie adusă din Spania nu e mai ieftină decât una de la 10 km distanță, doar pare. Că o bluză „la modă” care ține două săptămâni nu face decât să alimenteze o industrie care distruge râuri în Bangladesh.
De aceea e vital să susținem producția locală, mai ales în agricultură. Protectionismul sănătos înseamnă să știi că poți mânca, chiar și când se oprește comerțul global. Înseamnă să reduci transportul, pierderile, chimicalele, plasticul. Înseamnă ca legumele, ouăle, laptele și carnea să vină de la oameni pe care îi cunoști, nu de la corporații care optimizează profitul pe lanțul logistic.
România a trăit zeci de ani în iluzia autosuficienței. A produs prost, doar ca să se laude că poate. Lecția adevărată nu este să faci tot, ci să faci bine ceea ce știi. Să construiești camioane, software, piese, agricultură curată, și să faci schimb echitabil cu restul lumii. Comerțul nu este inamicul. El este puntea care te ajută să te specializezi acolo unde ai resurse și competențe.
Dar totul se prăbușește dacă nu regândim relația noastră cu obiectele.
Pentru că, în fond, nu e vorba doar de economie. Ci de gunoi.
Planeta nu mai face față ritmului în care producem și aruncăm. Gropile de gunoi se umplu cu frigidere care puteau fi reparate. Cu telefoane aruncate pentru că s-a stricat butonul. Cu electrocasnice care n-au fost niciodată deschise. Am transformat lumea într-un imens coș de gunoi, iar copilul care azi apasă un buton colorat va trăi, mâine, printre resturile noastre.
Un aparat electrocasnic nu ar trebui să țină 2 ani. Ar trebui să țină 20. Să poată fi deschis, reparat, upgradat. Să nu fie mai ieftin să-l arunci decât să-l repari. Asta ar trebui să fie normalitatea.
Nu vom reuși să salvăm lumea printr-un singur gest. Dar fiecare alegere contează. Un produs de calitate înseamnă un pas în afara lanțului risipei. Un aparat reparabil înseamnă un gram mai puțin în oceanul de plastic. O roșie din piață înseamnă un kilometru mai puțin ars pe motorină.
Și, mai presus de toate, o minte care gândește înainte să cumpere e o minte liberă. O minte care nu va ajunge să trăiască în lumea lui WALL-E, ci într-una în care lucrurile, oamenii și ideile chiar merită păstrate.
Comments
Post a Comment