Există cuvinte care par inventate de un psiholog genial, într-o zi în care a avut răbdare să asculte limba română. „Nesimțit” este unul dintre ele. Nu spune doar că omul e prost crescut. Nu spune doar că e obraznic, nepoliticos sau grobian. Spune ceva mai adânc: că nu simte. Nu simte când deranjează, când umilește, când ocupă spațiul altuia, când transformă bunăvoința celor din jur în serviciu gratuit. În DEX, „nesimțit” este cel „lipsit de bun-simț, de bună creștere, de cuviință, de delicatețe”, dar cuvântul mai are și sensul de lucru care „nu este simțit, perceput”, care scapă simțurilor. „Nesimțire” înseamnă și lipsă de bun-simț, dar și pierdere a cunoștinței, leșin. E aproape perfect. Nesimțitul este, social vorbind, un om leșinat în mijlocul celorlalți. De aici începe partea interesantă. Poate că nesimțirea nu este întotdeauna o decizie. Poate că nu e mereu răutate pură, aleasă la rece, cu plan și satisfacție. Poate că, în multe cazuri, este o incapacitate. Un handicap funcțional,...
Inspiration, Strategy, and Success - One Idea at a Time.