Frig, Foame și Amnezie: Cum au ajuns 2 din 3 români să‑l regrete pe Ceaușescu

S & T • 16.10.2023

Interviu

S: Ce a însemnat comunismul?

F: Comunismul a fost o lungă noapte rece care a întors Romania din drumul liberal si un parcurs unic, European, către Rusia, catre minciuna, coruptie si frica. A fost, in esenta, o mare domnie a oamenilor needucati si sfarsitul unei generatii importante de intelectuali români care au fost anihilati sau indepartati. 

Perioada interbelica, de dinaintea comunistilor, nu era nicidecum un exemplu de democrație sau de bunăstare.

Democratia noastra a fost mereu originala, de exemplu în loc ca parlamentul ales de popor să decidă guvernul, guvernul decidea parlamentul, asa trasnaie...

T: Cine a fost Ceausescu?

F: Ceausescu reusise performanta ca, pana la varsta de 27 de ani sa petreaca sapte ani in inchisoare. Omul era complet agramat, educatia lui se reducea la patru clase primare. 

Nu stiu ce nivel de pregatire avea nici dupa cele patru clase, tinand cont ca noua ni se spunea, ca o lauda, ca era sarac, nu avusese carti si mergea pe jos la scoala. 

Ma indoiesc ca omul ala a citit o singura carte in toata viata lui, sunt sigur ca nu a fost in stare sa isi citeasca nici propriul “Omagiu”, o imensa gogoasa propapandistica care facea un mare om de stat dintr-un om mic.

S: Cum vorbea Ceausescu?

F: Ca un om needucat, in scrierile din tinerete sunt destul de multe cuvinte scrise anapoda, așa cum este verbul „a eși” în loc de „a ieși”, „mam” în loc de „m-am” sau „”neam” în loc de „ne-am”. Există propoziții și cu patru greșeli gramaticale. In mod surprinzator, avea un scris destul de ingrijit. 

„Dragi tovarăși și pretini“ e un etalon al nostalgicilor regimului care a decapitat intelectualitatea pentru a o înlocui cu politruci si scursuri de la sate. 

T: Cum era scoala pe vremea aceea?

F: Scoala, ca si acum, era mai mult despre oameni si mai putin despre vremuri, am avut oameni care mi-au schimbat viata si mi-au deschis capul, oameni care vorbeau deschis si ne pregateau pentru viata si am avut profesori care erau indoctrinati, propagandisti activi, de la care nu am invatat nimic, nimic bun. 

Unul dintre ei ne povestea ca ii lipsesc trei degete pentru ca au aruncat nemtii din avion pixuri capcana si el a deschis unul, fiind o victima a nazismului, am aflat mai tarziu ca se imbatase si i-au mancat porcii degetele.

S: Cati ani aveai la revolutie?

F: Aveam 17 ani impliniti, in aprilie 1990 am implinit 18 ani. Din fericire, am fost prima generatie neafectata de partidul comunist, ce pateam noi cu organizatiile de tineret nu era prea spectaculos, dar vedeam la cei mai mari care erau studenti sau anjagati ca partidul incepea sa isi arate coltii mai tarziu.

T: Ai fost la revolutie?

F: Da, am fost la revolutie, am fost in Ploiesti, am iesit pe la ora 10:30, pe 22, cand am aflat ca se strange lumea, deja era o atmosfera foarte tensionata, fuseseram anuntati ca nu avem voie sa mergem pe strada in grupuri mai mari de cinci persoane si ca fabricile mari isi incuiasera portile ca sa nu poata iesi muncitorii. 

Era o vreme superba, numai buna pentru o revolutie, eram toti infierbantati, după ce ascultaseram la Europa Libera ce se intampla la Timisoara. 

A fost ciudat sa avem in fata soldatii cu armele incarcate dar eram tineri, nu ne era frica si speranta ca scapam de comunism era dincolo de frica. Nu s-a tras in Ploiesti, la un moment dat s-a aflat ca Ceausescu a fugit, soldatii s-au retras si noi am dat buzna in primarie.

S: Ce era Europa Libera?

F: Revolutia nu ar fi existat fara Europa Libera, era singurul post de radio occidental, pe frecvente AM, la care puteam asculta stiri politice reale, dar si emisiuni culturale cum ar fi “Povestea Vorbei”, “Teze si antiteze la Paris” sau “Metronomul” muzical. A fost cu siguranta un post anticomunist care spunea lucrurilor pe nume intr-un mod corect, profesional si civilizat. 

Pentru mine era singura sursa de informatie, il ascultam pe ascuns, fara sa stie nici macar parintii mei, in casti, si aveam grija sa mut selectorul mecanic de frecventa dupa ce ascultam, ca sa nu plece vreodata, din greseala pe postul care era interzis, probabil parintii mei puteau merge la inchisoare daca se afla. A fost considerat „cel mai important fenomen mediatic românesc din perioada comunistă“.

S: Cum va distrati?

F: Au fost vremuri interesante in sensul acesta. Nu aveam telefoane mobile, telefoanele voastre ar face o gluma si ar spune ca stramosii lor aveau coada… Da, aveam doar telefone fixe, cu un disc mare, la care formai numarul dorit dupa ce auzeai un ton, un sunet continuu. 

Din cand in cand, la cinema apareau filme bune, eram in clasa a treia cand a aparut Star Wars, probabil am fost de cateva zeci de ori… 

Cam toata lumea cu un minim de pretentii avea acasa un pickup in anii ‘80, discurile de vinil se gaseau foarte greu si, pentru ca le tot plimbam intre noi, deveneau foarte uzate in timp si se auzeau tot felul de pacanituri iar acul sarea din cand in cand cate un vers. 

Apoi au aparut magnetofoanele, care au fost un salt urias inainte pentru ca, spre deosebire de vinil, puteam sa inregistram muzica si sa o transferam de pe viniluri pe banda. 

Dupa magnetofoane au aparut casetofoanele care, desi nu se auzeau la fel de bine, aveau avantajul ca suportul muzical, casetele, erau foarte mici si le schimbam intre noi foarte usor. 

Petrecerile noastre erau, de regula, ceaiuri, la cate unul dintre noi acasa, unde ascultam muzica nu prea tare si ne bucuram sa fim impreuna. Cu parintii cu ochiul pe noi…

T: Filme nu vedeati?

F: La inceput doar la cinema, erau din cand in cand filme bune, rar. In anii 80 a aparut o noua distractie, aparatele video VHS, si, pentru ca eram fericitul posesor al unei matusi in America, am primit prin posta in 1985 in aparat video Toshiba, cu recorder si telecomanda, pe vremea aia nu avea nimic telecomanda, telecomanda eram noi, copiii, “du-te si da mai tare”, de exemplu. 

Cam toate filmele pe care le vedeam erau traduse cu voce peste film de catre o singura traducatoare, Irina Nistor, care a tradus, in mod evident ilegal, peste trei mii de filme si ne-a facut viata mai usoara tuturor. 

Generatia mea a invatat engleza de pe “video”, impreuna cu Irina Nistor. Pentru noi, Chuck Norris, Stallone, ori Schwarzenegger deopotrivă, erau… o singură femeie! 

Nu am inteles, nici dupa ce am vazut documentarul despre Irina Nistor cum a reusit acest domn Teodor Zamfir, chiar cu pile la nivel inalt sa aduca in Romania comunista atat de multe filme. Bravo lui!

S: Seriale nu erau?

F: Nu prea, in seara zilei de 25 August 1979 (unii spun 23, dar am verificat si 25 a fost sambata) TVR a inceput sa difuzeze serialul Dallas, spre surprinderea tuturor. A fost unul din cele mai celebre seriale vazute in Romania, dar si in lume una din primele telenovele. Au fost 357 de episoade urmarite de romani cu frenezie. 

Intr-un mod bizar, dictatorul Creausescu a permis achizitia serialului pentru ca voia sa arate poporului sau relele capitalismului, evident efectul a fost fix invers, romanii au constientizat ca nivelul lor de trai este mult inferior celor din Occident. 

Pe langa ce vedeam la TVR, unde programul dura mai putin de trei ore pe zi si incepea si se termina cu un Telejurnal, in care erau laudati comunistii. Blocurile erau pline de antene cu care prindeam bulgarii, rusii sau ungurii, in functie de unde erai prin tara. 

Toti aveau mai multe filme comparativ cu noi, imi amintesc de un serial unguresc vazut la bulgari, Linda, unde o eleva de liceu care voia sa devina politista rezolva cazuri si iesea din situatii dificile folosind cunostintele ei de arte martiale. 

T: Cum va gaseati fara telefoane mobile?

F: Ne dadeam intalniri in oras, la niste obiective fixe si la ore fixe, de exemplu, ne vedem “la fantani, la ora 14”. In general eram foarte punctuali, se accepta ca cineva sa intarzie maxim un sfert de ora, asa numitul “sfert academic”. 

Sfertul academic la romani este folosit in sens invers, daca discipolii lui Platon veneau cu un sfert de ora mai devreme pentru a se pregati sa il asculte pe intelept, la noi el face referire la intarziera maxim acceptabila de la o intalnire. 

S: Ce mancati pe vremea aia?

F: In anii 70 lucrurile erau mai relaxate, incepand cu 1981, s-a terminat traiul decent si a inceput perioada cea mai grea in Romania. In magazine gaseai cap de peste cu coloana vertebrala, fara carne, gheare de pui si renumitii ”adidasi” de porc, picioare de porc. Se gaseau in schimb mii de conserve de legume cu un gust...

O delicatesa omniprezenta erau crevetii vietnamezi, niste chestii care nu cred ca aveau legatura cu crevetii dar, odata prajiti, se faceau ca niste cipsuri de cartofi. Dar de unde ulei sa ii prajesti? 

Spre sfarsit, totul era distribuit pe cartela, la cozi infernale, cantitatile de hrana fiind ridicole. 

Ratia “stiintifica” insemna o jumatate de paine pe zi, un litru de ulei si un kilogram de zahar pe luna. ”Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei” din 1984 reglementa ca romanii, anual, au dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte şi 166 de kilograme de legume. Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună, raţia fiind de un kilogram. 

Ziua în care ”se băga” carne la Alimentară era ziua în care se formau cozi kilometrice la fiecare magazin. Puii se vindeau câte doi slabi si mititei la o pungă, motiv pentru care românii au botezat produsul ”Fraţii Petreuş”, după un celebru cuplu de cântăreţi de muzică populară. Toata lumea era slaba, mai ales de foame… 

In esenta toata lumea avea niste rude la tara de la care caram carne de porc, oua, gaini, malai, lapte, branza si multe legume vara.

T: Ce masini conduceati?

F: Cam toata lumea avea Dacia 1300. Un Renault 12, fabricat in Romania. Primele masini, prin anii 70, la inceput, aveau multe piese frantuzesti, ceea ce le facea mai fiabile, pe masura ce au fost produse local piesele, masinile au inceput sa fie din ce in ce mai proaste. 

La un moment dat, fiecare sofer avea in portbagaj un adevarat arsenal de piese de schimb si scule pentru a putea repara masina oriunde, atat de des se stricau. 

Pentru ca nu se gasea benzina, puteai cumpara doar 20 de litri de benzina pe luna, lumea nu mergea foarte des cu masina, cozile la PECO erau imense. Se circula duminica in functie de numarul masinii, noi aveam 2 PH 830 si aveam voie sa circulam doar in duminicile pare. In ultimii ani era interzisa circulatia cand ningea, oricat de putin. 

Aveam GPL si rezervor dublu ca sa putem circula prin tara in concediu. Pompele de benzina din tara nu iti vindeau benzina daca erai din alt judet doar cu mici exceptii, de exemplu pe drumul spre mare.

T: Ce te speria cel mai tare?

F: Dupa ce a fost in Coreea de Nord, Ceausescu a intrat intr-o perioada in care cultul personalitati a devenit absolut sinistru, ne chinuiau pe stadioane la defilari, am stat trei saptamani intr-o tabara PTAP (pregatirea tineretului pentru apararea patriei) in care faceam mars de zeci de kilometri pe zi, cu pusca in mana si fanfara data la maxim toate astea ca sa defilam pe stadion de 23 August. 

23 August era atunci ziua nationala a Romaniei si era definita drept: ”Revoluţia de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”, suna...

La TV se spuneau numai poezii despre Ceausescu. 

Cel mai tare m-a speriat perspectiva viitorului in blocuri de locuinte fara bucatarii, cu cantine de cartier. Cei care ati fost la Mall Vitan, cladirea principala, cea cu cupola mare, trebuie sa aflati ca e o cladire care era in constructie in 1989 si urma sa devina o astfel de cantina, noi o numeam “Circul Foamei”. Cladiri similare au fost construite si in spatele magazinului Unirea sau la Tineretului, unde e o facultate acum.

Anii de sfarsit au fost cei mai grei, apa calda avea program de maxim doua ore pe zi, apa rece se intrerupea sistematic, curentul se oprea din ce in ce mai des, rareori aveam curent dupa ora 22, caldura era ceva rar, uneori aveam 10 grade in casa iar comunistii ne sfatuiau sa mai luam o haina pe noi. 

Devenise insuportabil. 

T: Ce iti mai amintesti?

F: Multe greseli si minciuni care au ramas in manualele de istorie, unele pana astazi. Una dintre marile minciuni din manualele de istorie comuniste a fost rolul domnitorilor din Moldova şi Ţara Românească, despre care se spune ca au aparat Europa de turci. 

Adevarul e ca turcii au ajuns oriunde au vrut sa ajunga, nu am castigat niciodata un razboi impotriva lor, doar mici batalii care nu au schimbat in nici un fel cursul istoriei. 

De multe ori romanii au luptat alaturi de turci, de exemplu Ştefan cel Mare atacă Muntenia şi asaltează cetatea Chilia, luptând de partea otomană. 

Marele regat al lui Burebista care se intindea pana in Slovacia a ramas un mare fapt nedemonstrat istoric, se dorea doar sa ni se induca ca suntem aici de doua mii de ani si ca a existat un popor daco-roman, nu mai multe populatii latinofone, cum a fost in realitate. 

F: Asa a fost…

Singur lucru cu care indulceam amareala comunismului a fost simtul umorului si, mai ales, bancurile cu Bula.

Era obligatoriu ca, in fecare clasa din scoala, sa fie prezent un portret al tovarasului, si, la un moment dat, toate fotografiile erau din semi-profil si i se vedea doar o ureche, motiv pentru care glumeam spunand ca este intr-o ureche (adica ticnit, nebun). Dupa ce s-a aflat, securitatea a considerat improprii acele tablouri si le-a schimbat pe toate.

Era interzis sa folosesti cuvantul Domnule, reuseam sistematic sa imi agit profesorii numindu-i Doamna sau Domnule, in loc de Tovarasa sau Tovarase.

După ce într-un ziar cuvântul „învățăminte” a fost despărțit în silabe, și a continuat pe noua coloană cu formularea „minte, tovarășul Nicolae Ceaușescu...” cenzura a impus interzicerea despărțirii unor cuvinte în silabe la capetele de rând care ar fi putut produce interpretări tendențioase la adresa „tovarășului” sau „tovarășei”. 

Numele Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu nu se despărțeau niciodată în silabe la cap de rând.

Ceausescu era mic de statura (1,65m), producatorii trebuiau sa caute cadre in care nu parea scund iar pe Elena Ceausescu nu aveau voie sa o pozeze din profil pentru ca avea nasul mare.

F: Bula ne-a salvat

După discuţia cu Prunariu, primul român trimis în Spatiu, Ceauşescu o ia nedumerit deoparte pe Leana:

- Ascultă, Lenuţo, Prunaru zicea că a avut unele probleme din cauza legii gravitaţiei. Nu ţii tu minte când am dat eu legea asta?

- Ce mă-ntrebi pe mine, Nicule, eu sunt cu ştiinţa, tu eşti cu legile!

Un reporter occidental îl întrebă pe Ceauşescu, prin 1989:

- Am auzit că în România e frig în case. Aşa e?

- Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta.

- Dar am auzit că nu e nici mâncare?

- Da, dar n-a murit nimeni de foame.

- Şi am mai auzit că trebuie să te baţi ca să prinzi un loc în autobuz ca să te-ntorci acasă de la serviciu? 

- Da, dar nici din asta n-a murit nimeni.

- Atunci, domnule preşedinte, de ce nu încercaţi cu cianură?

La şcoală, Bulă vine cu hainele necălcate.

- Mama ta nu-ţi poate călca hainele? Să vii îngrijit îmbrăcat pecum colegii tăi, Bulă!, îl mustra profesoara.

- Ba da. Poate. Dar bagă televizorul în priză şi-l vede pe Ceauşescu. Bagă radioul în priză şi-l aude pe Ceauşescu. Atunci, cum să nu-i fie frică să mai bage în priză şi fierul de călcat?

Era pe timpul Odiosului. In piata Matache Macelarul, o batrana cu cateva ciolane intr-o punga, pe care reusise sa le cumpere dupa lungi ore de stat la coada, isi facea cruce zicand:

– Multumesc Doamne ca am reusit sa cumpar ciolanele astea!

– Nu se zice asa, matusa! - o corecta un “baiat cu ochii albastri”

– Da’ cum se zice?

– Multumesc, tovarase Nicolae Ceausescu!

– Da? Si dupa ce n-o sa mai fie tovarasu’?

– Abia atunci sa multumim lui Dumnezeu!

---------------

Adaug cu tristețe link catre articolul din 2025

Frig, Foame și Amnezie: Cum au ajuns 2 din 3 români să‑l regrete pe Ceaușescu